Prin zgomotul de tine
se strecura cate o petala rosie
ca de aer muscat toamnei
idilelor noastre rasucite inauntru.
Ma chemam dintre zvonuri haihui
cu glasul tau impletit rotund
cu fire de iarba de mare
ratacite printre povesti tarzii,
si ecoul cu gust androgin
se izbea de ochiul meu
clipind monoteist,
ca si cand roua cuvantului tau
ar fi adus dimineti cu castele si raze
frunzelor mele crescute palid
in sera cu vitralii napadite
de umbrele
altor Ofelii din alte istorii indigo.
Si calcaiul meu temator
de goliciuna zapezilor de altadata,
se prefacea mar domnesc
ramurilor tale imbratisate centrului meu
de greutate,
ca ispita vegetala sa-ti cresc iar tie,
primavara mea nenascuta
semintelor de ieri.