țineai morțiș să imortalizăm o ilustrată cu bill viola,
să o expediem fără timbre unui dumnezeu post-restant
să-i comunicăm lupta acerbă împotriva lui "și așa mai departe"
includerea individualismului în vernacularul notoriu al vamei vechi
extinderea ariei noastre de influența asupra ultravioletelor
și nu în ultimul rând
evoluții evidente în idolatria carstică a cicatricilor dorsale,

stipulam obligativitatea sporadicelor semne de viață
eu mă alegeam cu vărsat de vânt – tu, otită,
refuzam lamentațiile sonore ale cultului personalităților,
exploram anonimatul balsamic al unui etcaetera
unde regăseam confortul impecabil al duzinei
îți promiteam că în doi putem atinge cel puțin absolutul
nu mă credeai – eram murdar de gem pe mâini
și nu vroiai să las amprente.