Imi cereai imperios, bătăios,
să-ți scriu o poezie cu cai,
îți doreai
cai măiaștri înaripați
și mustangi albaștri vărgați!
Aveai la tine
zâmbetul acela fierbinte
de femeie care minte!
Frematai!
Degeaba încercam să-ți explic
cum că aici și acum,
caii sălbateci nu mai pasc
ziua-n amiaza mare
jăratec pe drum,
sunt undeva,
ascunsi într-un vis
albastru, albastru deschis!
Că nu avem pașapoarte
decăt pentru visele roz,
colorate pe jumătate de noapte!
Tu plângeai,
băteai din piciorul stâng,
și eu natâng
imigram clandestin
în visul cu cai!