Alegoriile
Se fugareau prin istoria cunoscuta
Dorind sa-si impuna suprematia,
Negand arhetipul
Dar scornind sablonul,
Reinventand adica,
Apa calda.
Muntii incepusera, pe ici pe colo,
Sa se ciobeasca
Si, oarecum, sa se fasoneze.
Li se deschideau ferestre
La toate etajele...
Si porti, o, cate porti nenumarate si felurite!
Din nimic,
Cresteau trepte care suiau si suiau si suiau
Pana dincolo de ultimul etaj,
Unde cineva, candva,
Batuse Poarta in cuie.