Nu trebuie să-ți pese că mă mai rup pe ici pe colo,
că îmi crește iarna asta proaspătă în barbă,
că zdrențele cresc pe mine ca bureții
și că pe tine femeie,
te iubesc în ciuda nenorocului meu și a nefrumuseții.

Sunt orb dar îmi intri prin pleoape albastru
și pe limbă,
te simt dulce,
te simt legănare ce vrea să te culce.
Nu te uita la spatele meu strâmb,
la mersul tălâmb,
la mâna șuie,
la sufletul meu ce coboară și suie.
Întinde mâinile spre mine
și zâmbetul,
descoperă-ți în dreapta și stânga inimii nebunatică,
încordează-ți pulpa,
crupa
și visează la ce ai vrea să ai
și nu ai.

Ai să vezi cum o să țâșnească din mine o punte,
cum o să-mi crească ochii sub frunte,
cum o să stau brad,
cum n-am să mai cad,
cum o să-mi crească aur din rană
și cum o să fiu pentru tine hrană,
mană.

Și uite așa,
din gândurile tale
se va naște perechea perfectă,
tu visătoare fericită
și eu,
o imagine neadevărată
dar atât de iubită.

Pan
21.11.2002