Știu să te descriu
doar rotind un cerc
în jurul a câtorva puncte comune
prin care se pot trasa
traiectoriile neeuclidiene
ale dragostei noastre,

Numele tău urmează forma sinusoidă
a inimilor
pe care n-am cum să le desenez
din lipsă de spațiu
pentru amăgiri și cuvinte,

Ca într-un complex ciudat de detalii,
tu ești versiunea deschisă
spre ceea ce eu
mi-aș dori să aflu
despre iriși
ca funcții fractale de tandrețe,

Îmi închipui gesturile tale
căpătând forma unei realități
în care distanțele
să se măsoare
în pași către tine
și nu în algoritmi banali de viață,

Starea mea, însă,
oscilează între fereastra
prin care, palid, văd cuvintele tale,
scrise direct pe suprafața finită a lunii,
și previziunile unor vremuri
nevalidate încă,

Mă pierd "in noaptea
în care ești departe",
neștiind cum să încep
și nici cu ce cuvânt să ma leg
de semidreapta
care duce spre tine.