Apleacã-ti fruntea de stãpân
spre brazda noastrã milenarã,
reînviat tãran român
si fãcãtorule de tarã...

Intr-un pridvor cu busuioc
ascute briciul pus la grindã,
peste-un lighean muiat la foc
tu bãrbiereste-te-n oglindã

Ai colindat ce-ai colindat
prin lumea vesnic friguroasã,
acum bine-ai venit în sat
mai cald e totusi pe acasã

Te-asteaptã brazda s-o-nfloresti
si grajdul sã-l îndesi cu vite
si vechi colinde românesti
te mustrã, parcã pãrãsite...

Tãran român, Mãria Ta,
sã nu lasi cîmpul tãu sã moarã,
ti-au dat strãmosii ce lucra,
cu mîinile-au fãcut o tarã

Dã iute briciul pe curea
si bãrbiereste-te de-a rîndul,
cã vezi cã azi e ziua ta,
care dureazã cît pãmîntul

La cimitir, pe la cei dusi,
coboarã-n zori si te închinã,
sã ungi tîtînile la usi,
deschide geamul spre luminã,

Reparã gardul putrezit,
dã coama calului prin mînã,
si ca sã simti cã ai venit
sleieste apa din fîntînã

Si nu uita, din cînd în cînd,
sã mai si mori cum se cuvine,
în toti urmasii renãscînd,
cum toti strãmosii sînt în tine

Tãran român, Mãria Ta,
îndreaptã cãi ce se strîmbarã,
prin tine tara va dura,
cã tu ai palma cît o tarã