'' Asa incepe poezia mea,pe care o voi dedica,
Acelor care n-au crezut,si care ma vor judeca,
Si cand lumea o voi parasi,
Sacrul meu poem ,va va aminti,
Ca sunteti simpli muritori,
Ai tragicului timp nepieritor.''

Din umbra-ntunecata a padurii,se iveste,
Se-ntinde o umbra pe cararea serpuita,
Paseste-ncet si tot sopteste,negresit cu ea
vorbeste!
Singura si vinovata,ea zambea cu gura toata.

Din loc in loc ea mai priveste,
Acesta este timpul..sau cel putin soseste,
Dar unde are sa fie?..de ce nu se iveste?,
Adevarata fiinta,pe care o iubeste.

Se aude-ncet un zgomot,sa fie o adiere?
Nu e nimic,doar timpul,isi pierde din putere
Vazind asta,trista doamna,se apropie agale,
Si incepe incet sa plinga,ca iubitul n-a apare.

Minut nu este,nu fac un pas,
Ca dragostea sa-o las,
Eu astept ,ea ma asteapta,
Amindoi traim in viata,
Cu dureri si fericire,
Amindoi simtim iubire.!

Peste ani si peste timpuri,
Dragostea-i in anotimpuri,
Suflete impreunate,dragostea sa-o arate,
Pentru voi cei care,plingeti si traiti in agonie,
Nu uitati ca poarta vietii,pt. voi este sclavie.

Cum spuneau,ei,vechi greci
Dragostea nu este-n veci,
Ea apare si dispare,
Ca apusul fara soare.!
_________________