Mamă, izvorul meu a secat.
Nu mai răsare soarele
peste piatra lui udă,
nu-și mai arată pleata de aur
în undă.
A secat mamă
și mă doare seceta,
mă doare buza arsă
ce sângeră cuvinte singure.
Mi-a secat din lăuntrul pieptului
cu un suspin,
cu un abia înțeles
„nu mai pot la lumină să vin”
și-a aplecat capul sub un ultim val,
s-a stins.
A murit frumos
așa cum mor
cocorii în zbor,
fără teamă,
fără a lua sfârșitul în seamă,
simplu și curat,
cu doar un ultim oftat,
că m-a lăsat printre albii pustii,
un neviu printre vii.

Pan
22.01.2003