De fapt nu era nimic...
Nimic si doar totul:
soapte, murmure, sunete pierdute
undeva in negura groasa
care-mi acopera gandurile.
Ce era?Ce este?
Un nimic obscur
despre care pot sa scriu acum
fara teama
de-a ma goli de luciditate.

Constiinta-mi striga:
"Nu exista ceea ce iubesti.
Nu exista...
este doar o naluca"
"Da, stiu" ii raspund
"Stiu ca iubesc cu tot trupul
cu intreg sufletul meu
ceva ce nu mai este
ceva ce a pierit de mult."

Am crezut ca m-am saturat
ca am uitat cum era...
Dar nu...
Inca mi-e foame de iubire,
de dulceata ei amara.
Mi-e dor de-o sarutare.
Am nevoie de acest drog
numit dragoste.

Vreau sa scap de aceasta obsesie,
de aceasta durere
care-mi mananca
clipele vietii...
Nu cred ca voi scapa vreodata
Fiindu-mi imposibil sa-mi smulg inima
ce ma tradeaza
pompandu-mi in tot trupul
sange infectat ,
fiindu-mi cu neputinta
sa-mi rup trupul
in mii si mii de bucatele
doar pentru ca sangele meu otravit
sa nu ma mai hraneasca.

O, Doamne
cat de mult
mi-e dor de iubire.
O, Doamne
o visez zi si noapte,
o caut cu abnegatie
in fiecare ceas,
in ploaie
sau in curcubeu,
in praf de luna
sau pulbere de stele,
in umbra norilor
si in adancul marilor.