Buze de fragă coaptă m-au mușcat de tăcere!
A țâșnit sângele,
Aproape-nghețat,
Al glasului îngropat atâta vreme
Sub picioare de zile și frunze.
Brațe de foc m-au cuprins cu visare!
A murit gheața din ochi,
Alunecând dulce peste laptele pielii,
Sorbit cu nesaț de secunde de zâmbet.
Am renăscut,
Curcubeu între noaptea bolnavă
Și creasta golașă bătută de vântul nebun
Al verii...
Din sufletul cui?
Hmmm....
Al lui!
Întins pe-așternutul
Þesut din trecut și prezent.

Iubesc....
Gândul dement de-a răpune
Cu hohote de râs de armonie
Destinul.


24 februarie 2003