Ai un fel de nestare.
Îți miști buzele mărunt-mărunt,
ca frunzele de plop
bătute de vânt,
te arcuiești boltă peste mine
și mă cerți,
cuvintele toate sunt grele
și roșii
ca niște peceți.
Eu nu te mint niciodată,
inoroagă,
nu vreau să te îngenunchi
sau port de dârloagă
sau să te călăresc pe deșelate
sau să arăt frumusețea ta ucigașă
lumii mirate.
Degeaba îți vânturi cornul de leac
și te cabrezi trăsnet,
nu vreau să te dau în vileag.
Vreau doar să-mi mântuiesc
cu tine rănile,
să-mi umplu cu tine nările,
să pătrund ce am de pătruns,
pe ascuns.
Nu o să te doară,
mârțagă,
din albă ai să fi neveșnică și pagă,
pete-pete
o să ai pe greabăn și plete,
și rotundă ai să fi
și născătoare de mânji.
Sau poate ai să te naști din nou evă,
ca orice femeie roditoare,
plină de sevă,
sau poate doar ai să mori,
noaptea,
după o ploaie cu sori.
Eu nu te mint,
sunt doar un vânător
ce te va răpune cu iubire,
ușor.

Pan
27.02.2003