Aveam nevoie de un cearșaf perfect alb,
scrobit, scorțos chiar, întins
pe patul prea larg și prea moale,
în care genunchii mi se cufundau
ca untul pe felia de pâine
proaspăt aruncată cu un sentiment de mândrie mecanic
de prăjitor.

Într-o a doua etapă aveam nevoie de o fată
cu mărimile și infimele precis măsurate
și vârsta depășind de două ori doi.
Ceream informații robotului telefonic
selectând, mereu selectând secvențe de bandă,
verificând profile și fredonând printre dinți
ultimul șlagăr.

Găsind-o, trimiteam un taxi să o aducă,
de culoare galbenă, întotdeauna galbenă,
plăteam cu bani gheață șoferul ursuz,
îi dădeam hărțile, toate hărțile, desenele, mâzgâliturile
(rutiere, aeriene, feroviare),
îi spălam mașina, umflam cauciucurile și goleam
bancheta din spate.

Rămas cu ea singur, ne sărutam
ca eschimoșii, ca africanii și ca lesbienele,
îi aduceam un croissant și nectar de caise,
nu mă mai săturam auzind-o mușcând,
se dezbrăca și eu o întindeam
oblic în pat, ca un fluture
cu aripile triunghiulare.

Apoi o împătuream cu o riglă de sticlă,
apăsam cu o unghie îndoiturile,
îi ajustam portanța și cu un tub de spumă
îi întăream părul, astfel încât să zboare
de la fereastra mea dincolo de stradă,
dincolo de oraÈ™, dincolo de binoclurile voyeuriste,
fată Morgana.

/25.02.2003/