Ah ! garaga pântecoasă doar de sfesnic mai e bună !
Si mucoasa lumânare sfârâind săul si-l arde
Si-n această sărăcie, te inspiră, cântă barde --
Bani n-am mai văzur de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.

Un regat pentr-o tigară, s-împlu norii de zăpadă
Du himere !... Dar de unde? Scârtâir de vânt fereastra,
În pod miaună motanii -- la curcani vânătă-i creasta
Si cu pasuri melancolici meditând îmblă-n ogradă.

Uh ! ce frig... îmi văd suflarea -- si căciula cea de oaie
Pe urechi am tras-o zdravăn -- iar de coate nici că-mi pasă,
Ca tiganul, care bagă degetul prin rara casă
De năvod -- cu-ale mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.

Cum nu sunt un soarec, Doamne -- măcar totusi are blană,
Mi-as mânca cărtile mele -- nici că mi-ar păsa de ger...
Mi-ar părea superbă, dulce, o bucată din Homer,
Un palat borta-n părete si nevasta -- o icoană.

Pe păreti cu colb, pe podul cu lungi pânze de painjen
Roiesc plosnitele rosii, de ti-i drag să te-uiti la ele!
Greu li-i de mindir de paie si apoi din biata-mi piele
Nici că au ce să mai sugă. -- Într-un roi mai de un stânjen.

Au iesit la promenadă -- ce petrecere gentilă !
Plosnita ceea-i bătrână, cuvios în mers păseste ;
Cela-i cavaler... e iute... oare stie frantuzeste ?
Cea ce-ncunjură multimea i-o romantică copilă.

Bruh ! mi-i frig. -- Iată pe mână cum codeste-un negru purec ;
Să-mi moi degetul în gură -- am să-l prind -- ba las' săracul !
Pripăsit la vreo femeie, stiu că ar vedea pe dracul,
Dară eu -- ce-mi pasă mie -- bietul "îns !" la ce să-l purec?

Si motanul toarce-n sobă -- de blazat ce-i. -- Măi motane,
Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic si ornic.
De-ar fi-n lume-un stat de mâte, zău ! că-n el te-as pune vornic,
Ca să stii si tu odată, boieria ce-i, sărmane !

Oare ce gândeste hâtrul de stă ghem si toarce-ntr-una?
Ce idei se-nsiră dulce în mâteasca-i fantazie?
Vreo cucoană cu-albă blană cu amoru-i îl îmbie,
Rendez-vous i-a dat în sură, ori în pod, în găvăună?

De-ar fi-n lume numai mâte -- tot poet as fi? Totuna :
Mieunând în ode nalte, tragic miorlăind -- un Garrick,
Ziua tologit în soare, pândind cozile de soaric,
Noaptea-n pod, cerdac si stresini heinizând duios la lună.

Filosof de-as fi -- simtirea-mi ar fi vecinic la aman !
În prelegeri populare idealele le apăr
Si junimei generoase, domnisoarelor ce scapăr,
Le arăt că lumea vis e -- un vis sarbăd -- de motan.

Sau ca popă colo-n templul, încinat fiintei, care
După chip s-asemănare a creat mâtescul neam,
As striga : o, motănime ! motănime ! Vai... Haram
De al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare.

Ah ! Sunt printre voi de-aceia, care nu cred tabla legii,
Firea mai presus de fire, mintea mai presuus de minte,
Ce destinul motănimei îl desfăsură nainte !
Ah ! atei, nu tem ei iadul s-a lui Duhuri -- liliecii?

Anathema sit ! -- Să-l scuipe oricare motan de treabă,
Nu vedeti ce-ntelepciune e-n făptura voastră chiară?
O motani fără de suflet ! -- La zgâriet el v-a dat gheară
Si la tors v-a dat mustete -- vreti să-l pipăiti cu laba?

Ii ! că în clondir se stinge căpetelul de lumină !
Mosule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat?
Să visăm favori si aur, tu-n cotlon si eu în pat.
De-as putea să dorm încalea. -- Somn, a gândului odină,

O, acopere fiinta-mi cu-a ta mută armonie,
Vino somn -- ori vino moarte. Pentru mine e totuna :
De-oi petrece-ncă cu mâte si cu pureci si cu luna,
Or de nu -- cu ce-i aduce? -- Poezie -- sărăcie !

1872, 1 decembrie