„Asemui lumea cu azilul din Molokai, iar pe noi cu leproșii azvârliți în el fără voia noastră...”

Străinule, privește o clipă depărtarea...
Ai părăsit o lume ce nu vei revedea,
În Insula Uitării tovarășă ți-e marea
Și Soarele cel Roșu care se-afundă-n ea...

Printre infirmi de-acum, întreg îți va fi versul,
Cuvântul lor de șagă teribilă chemare,...
Vor încerca cu toții să te învețe mersul
Pe tine – călătorul, infirmul în formare.

Orbitele lor goale un univers contemplă
Iar chipurile hâde se pierd în hâde sensuri...
Din propriile oase leproșii-nalță temple,
Din visele ucise doar tu vei face versuri....

În Molokai infirm și timpul pare-a fi –
Încep să se despartă minutele-i gregare –
Ființe exilate departe de cei vii
Secundele măsoară cu razele de soare....

M.T.