Împotrivit cu somnul în subțiori de crin,
Mă-ntunecă de-o vreme galopul prin oglindă;
Visez mărunt pe pleoape ninsoarea și mă-nchin,
În clocot alb de suflet, orbirea să-mi cuprindă.

Zvâcnesc în mine-nghețul albastru și duios
La ceas târziu de sete, cu tâmpla peste tâmplă,
Și-n cel din urmă cântec ce-mi vine pân’ la os,
Mă răsucesc din lutul ce palid mi se-ntâmplă.

Nu-i moarte să mă piardă prin zboru-i de pământ,
Nici aripă să doară, când frigul mi se stinge;
Atât de plin mă strigă cuvântul din cuvânt,
Și-atât de nesupusă prin umăr mă voi frânge.

A dezertat amurgul din cheagul lui rotund
De flacără și piatră, în somnul meu de ape;
Mi-e crud și aspru mersul în care mă scufund,
Și-n liniștea-i cuminte mă mint tot mai aproape.

14 aprilie 2003.