Ne’au adus norii noaptea,
Vesnica si neagra ca teama din noi,
Ca si codrul, cuminte, in liniste.

Si ne’apasa plansetul ierbii,
Ne taie talpile golite de timp,
Cu sabii amare si verzi de venin rece.

Ne’ascundem si ne coboram in noi,
Visatori, doritori de lumina,
Ca pacat prea rupt de alb, in sange.

Dar unde’I lumina copiilor din adancuri?
Unde ni’I joaca si rasul si plansul in alb?
Unde ni’s anii cei prea trecatori? Unde?

Inchid ochi’mi si gandul incet,
Ma’nchin si ma plec spre pamant, implorand:
Primeste’ma inapoi, parinte!