poezia mea e marmura neagra
adusa de sapte oameni
cu pretul unei zile de truda
tocmai din crestele ceresti,
slefuita cu lacrimi
de la inceputul lumii
pana acum, pana la oglindire,
adusa pentru sarbatoarea intoarcerii
sufletului in Univers.
si cand marmura a invatat
in cele din urma
sa reflecte pamantul
pe fiecare din multiplele sale fete
atunci am stiut
ca desi eram Neant
nu aveam vesnicia lui.