agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-04-29 | [This text should be read in romana] |
La varsta asta nu poti avea mila de baieti. Si de ce ai avea? Nu sunt ei cei care dau startul razboaielor, cei care se folosesc de oglinzi in timpul orelor de istorie, numai pentru a se edifica asupra unor detalii de ordin anatomic pe care oricum, sustin ca le cunosc? Nu sunt ei cei care iti strecoara piuneze in perna scaunului pentru a te face sa simti? Nu sunt ei cei care iti pun piedica, daca, din neatentie, te trezesti singura, in mijlocul lor, in timp ce pun la cale cine stie ce nazbatii?
Ii spuneau Gaza de cand se stia. Nu cred ca isi mai amintea cineva de ce, nici chiar ea. Si nu apucase sa se intrebe daca ii place sau nu. Il mostenise pur si simplu si se raspandise cu iuteala vantului. Se stia Gaza de cand se mutase in noul cartier de blocuri, Valea Rosie, iarasi mister, de ce rosie, nici asta nu stia. Unii spuneau ca din cauza sangelui eroilor care. In special cei care ii cantau in struna lui Antoniade, profesorul de istorie, pe care il puteai da gata cu un citat din cea de x-spea Plenara. Altii erau de parere ca oricum trebuia sa ramana āLa crucea dintre drumuriā, pentru ca intr-adevar se afla acolo o cruce de ciment, chiar in mijlocul intersectiei. Locuia intr-un bloc dintre multe altele ale cartierului imbracat in uniforma. Greu sa iti gasesti drumul catre casa in noptile de Pitulusuā. Si cum ar fi fost usor cand difereau doar prin cifre sau litere? In rest aceleasi rondouri ā candva inveselite de lamaita sau chiar trandafiri- care de obicei dispareau asa cum infloreau, nu aflai insa niciodata cine fusese cel mai rapid de mana, acum doar tufisuri, cel mai adesea fara frunze, niste coroane de spini jalnice, crengi prafuite de la covoarele tabacite cu sfintenie in preajma sarbatorilor, pe bara metalica a leaganelor. Hm. Locului i se spuneaāla baraā. Acolo evoluau, pe rand, bineinteles, neasistate de obicei de nici un spectator, desi ar fi avut mare nevoie de niste arbitri ca lumea, poate nu s-ar mai fi ajuns la suparari lungi si istovitoare, in urma carora se impacau si se declarau surori de cruce. Operatie cam dureroasa, avand in vedere ca foloseau spini cu care isi intepau pielea pana aparea sangele. Sange cu care, persoana āsora de cruceā isi desena o cruce pe propria mana. Diana si Barca- Libarca ramasesera pe baricade, impreuna cu ea, in timp ce Lidia, trecand pe a opta, dezertase, nu isi mai pierdea vremea cu ele, umbla dupa baieti si, desigur, avea sa isi faca un prieten. Ciudat, nu? - Sa isi faca un prieten din ce? Intreba Gaza. Diana cea blanda raspunsese cu calm: - Cum din ce, Gazo? - Uite eu nu inteleg cum isi fac fetele mai mari, un prieten? Din ce si-l fac? Gaza nu mai avea rabdare sa ii se explice, iar Diana cea blanda stia mai multe, desigur, desi era cu o luna mai mica decat Gaza. Sigur ca stia din moment ce avea o carte despre cuvantul acela rusinos, continea chiar si desene arabesti, cu cercuri si plusuri, un fel de matematica ce ei ii scapa deocamdata, asta pentru ca plusul acela nu aduna numere ci statea agatat de un cerc, cumva intr-o parte, ca un cercelus. Un lucru era clar insa: oamenii mari stiau despre asta, despreā rusineā, dar nu voiau sa le spuna si lor nimic odata! Iar Gaza era tare categorica, la o adica: - Ti-am spus eu ca ei stiu! Numai ca nu vor sa ne spuna si noua tancilor, cica avem cas la gura! - Dar eu nu am mancat brinza cand am intrebat-o pe mama, obiecta Diana. Tanca esti tuā¦ - Proasto, se ratoi Gaza. Barca- Libarca isi tara piciorul tot cam din vremea in care se mutase ea in acest bloc. Mama ei vitrega, asistenta de la parter, spunea ca doctorii ii facusera o operatie si ii lasasera niste schije in piciorul stang, care a ramas mai scurt. - Tija, nu schija, se strambase Barca ā Libarca la ele. - Tot aia, sarise cu gura Lidia. - Cine zice ala este, adaugase si Gaza, motiv de a sta suparate inca o dupamiza intreaga, in care isi plimba nefericita pantalonii scurti prin curtea blocului, asteptand sa fie bagata in seama, dar incercand sa para indiferenta. - Daca nu ma crezi ia dictionarul si uita-te acolo! Adaugase Barca- Libarca, dintr-odata stapana pe situatie. Devenea enervanta, ca tata cand o trimitea la dictionarul explicativ, greu ca o caramida. Diana ii lua intotdeauna apararea: - Crezi ca noi nu stiam ca li se spune tije, am vrut doar sa te verificam pe tineā¦ Azi nu prea avea chef de joaca si nici de cearta. Ele presupuneau ca o mai apuca din cand in cand tristetea, pentru ca se dadea plecata in vizita la mama ei adevarata, in ceruri. Gazei ii era cateodata ciuda pe ea. Chiar si asa, schioapa, se dadea la bara mai bine decat ea. Trebuisera sa o numeasca Lavinia Agache, bineinteles ca Lidia fusese Nadia Comaneci, era agila ca o pisica, putea face orice fel de ghidusie, acrobatie, din cele inventate impreuna. Nu prea aveau ele curaj sa ii schimbe numele, desi Lidia era cam furacioasa. Mai sterpelea din hainele papusilor si apoi zicea ca le-a croit ea. - Proasta crestere, lipsa de educatie, spunea Madama Directoare cu vocea ei de profesoara acra. - O sa fiu eu comentatoarea, se oferi Gaza, ca de obicei. - Vrei sa spui ca iar ai ameteli? Aragaz cu patru ochi, ar fi strigat Barca- Libarca, dar era prea preocupata de tristetile ei si era prea cald. Si apoi cunoastea si raspunsul lui Gaza: este astigmatism miopic compus! Habar nu ai tu ce e aia, algebra curata! Si apoi imi place sa comentez, nu te scot eu invingatoare, de fiecare data? Diana ii face semn cu aratatorul, sa taca. Aveau sa triseze din nou, iar Barca- Libarca va lua nota 10 la impresia artistica. Si asa nu se pricepe la nimic altceva si nici nu stie cum este saā iti faci un prietenā. Nici ele nu au trait o astfel de experienta, dar citisera despre asta. Si au vazut: acolo in carte, negru pe alb. Chicotisera o vreme, apoi au cazut pe ganduri, fiecare pe ale ei. Cum sa recunoasca? In final nu intelesese nimic: cuvinte greoaie, care si deslusite cu dictionarul in mana nu spuneau mare lucru, cerculete, desene dezgustatoare, o altfel de matematica, mai complicata, mai fara sens: coitus, penetratie? De ce se inghesuiau atatia? Nu au stat prea mult la joaca. Diana avea de spalat cate ceva, era zi de apa calda, Gaza trebuia sa mearga la Scoala 2. - De ce? Se interesa curioasa Diana. - Nu ti-am spus? Plec in tabara. Merg sa ne caute de paduchi. - Iar? Te-au cautat si anul trecut parca.. - Da, dar sunt ereditari. - Vrei sa spui ca sar de la unul la altul? Deja vorbea singura, Gaza zburase pe scari, la ora doua avea intalnire cu mama ei, in curtea scolii 2. Din tabara de la Zizin nu te poti intoarce acasa cu un ruscsac plin de peripetii si cunostinte noi despre cum sa iti faci un prieten. Deh, dormitoarele fetelor sunt situate in fostul conac, ale baiatilor in baraci, in jurul focului de tabara se dezlantuie tiganci invelite in hartie creponata si indieni veniti hat, din Vestul salbatic, ciu tot cu pene si cu niste nume ingrozitor de lungi. Fetele se aprind, greierii sunt toti afara, rasturnati in iarba. E vacanta. Gaza a primit o palma de la Grasa, pentru ca I-a cantat prietenului ei, cantecul cu castravetele. Astazi merg la castelul Bran. Autocarul asteapta . Soferul e deja nervos, are o basca neagra de CAP-ist pe ceafa si arunca un chistoc de Carpati pe fereastra. Cei care au rau de masina stau in fata, langa sofer. Ceilalti se inghesuie in spate, departe de profesori, de directorul taberei, unde se poate juca Sticla si Trombon. Baietii incearca sa obtina pupaturi de la fetele care se lasa pupate. Ar vrea sa fie cu ei, dar ochii de profesoara ai Madamei Directoare o tin atarnata de bara incinsa, lipicioasa, pe undeva pe la mijlocul autocarului, departe de zarva, de cantece, de sticla si de enigma lui ā a-ti face un prietenā. Miroase a trasnpiratie, autocarul leagana gandurile in serpentine, vacanta este pe sfarsiteā¦Oare de ce vocile acelea sunt vesele? Si de ce muntii par atat de departe? Incepe sa ploua marunt, aude asfaltul sfaraind, miroase a incins. O mana albastra deschide un geam, apoi isi atarna afara cele cinci degete, surprinzator de subtiri pentru o mana de baiat pistruiat. Apoi ii picura ploaie pe frunte si pe obraji, soptindu-I , ca prin vis: - Vezi sa nu lesiniā¦ Lui Gaza ii se topesc genunchii, incheieturile, a inviorare. Ar fugi, ar tasni, cu viteza melcului, incet de tot, poate mana mai vine o data si ii mai aduce din picaturile aducatoare de viata. Nu are insa timp sa lesine. Privirea Madamei Directoare ingheata mana lui Costel, care ramane cumva suspendata, punctata in aer. Bajbaie cateva scuze. Gaza stie ce inseamna aceasta privire acuzator- dojenitoare, mai ales cand este venita de la Madama Directoare. O vazuse adeseori, cand se jucase cu Luca. Avea dunga rosie de interzis. Voia doar sa spuna ca nu avea nici o legatura cu cartea aceea rusinoasa, accesibila doar oamenilor mari, cu simbolurile, cercurile, plusurile, minusurile si toti termenii aceia greoi, de negasit nici macar in dictionare. Dar Costel va fi, cu siguranta, prietenul ei. Isi facuse, asadar, un prieten. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy