în bezna rece precum smoala
ochii mei sfredelesc la infinit
ascult dar nu-nțeleg ce-n șoaptă
e-ascuns scrâșnind a ruginit...

în mintea-mi plină voci scâncesc
agonizând se zbat cuprinse în durere
și urlete-n timpane îmi rănesc
nicicând nu va fi împăcare în tăcere...