din statuie-n statuie, din piatra in piatra
alearga prin umbre-amutite iubirea
rascolind neincetat sarutarile-n vatra
si-nviind pentru-o clipa, la loc, impietrirea

o clipa pierduta cat viata de scunda
si inutila ca ochii fixati pe-amintire
serveste drept ploaie fecunda
hotare-abolind o secunda-n nestire

eu strang, inca-ntins sub lespedea mata
in mainile-osoase o dalta de aur
caci vreau sa iubesc nu-ntr-o lume creata
ci-n lumea arzanda in carer eu sa fiu faur