M-am rupt de tine ca sa ma găsesc,
prea multa armonie mă-nfioară.
Neantul, ne-mplinitul omenesc
mă cheama surd la starea lui larvară.

Mă-nverșunez din teamă de sublim
să-ncalc măcar o lege milenară:
mă cer un divizor de număr prim,
o umbră fara soț de speță pară.

Deși mă lupt cu aerul din piept,
prezența ta organic încă doare,
mă obsedeaz-un gând să te aștept,
să pier iubind, în dulce abdicare.

Cu aripile calde încă-ngroș
văzduhul greu în minus căutare.
Doar ochii tai mă plâng-amar reproș...
Eu am murit de-atâta sângerare.