Uitarea nu desfigureaza, sufletele sunt ca niste corzi subtiri
de harfa, pe care o balerina gliseaza cu fosnet de satin
de aceea tin minte Hansel arunca pietricele sa gaseasca
drumul inapoi, Dumnezeu imi sufla poeziile pe scena
ma impotmoleam mereu la “a fost o data”, de ce nu se
intampla de doua ori niciodata? Imi amintesc

ingerul presand intre coperti de nisip amintiri de la mare
un sotron alergand o fetita cu funde, din rochita ii cadea puful
o minteau ca se face mare si o sa fuga mai ceva ca Forrest Gump
eu aveam doua inimi din care ti-ai facut roti la trotineta
O frunza uimita de toamna sangera la nervuri ,caluseii se roteau
Mereu in sens trigonometric si nu mai stiam unde este buricul
lumii sa ma nasca odata, mi-era foame , tipam, imi amintesc

lumina dansa in solzii unui peste sihastru, femeia se despletea
In mai multe ape, soldatii visau naframe pe patul de arma,
calaul tinea un fir de iarba in loc de secure, spunea ca supunerea
vine de la glezne, un pictor facea pensule din cozile ei si le desena
cu sangele, gustul de coasa in cerul gurii mi-l amintesc

Tot ce am uitat se va scrie singur
in copita unui bizon cu coarne albastre


31 iulie 2003