agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-09-09 | [This text should be read in romana] | Submited by Cristi Cotarcea
Considerat in trecut o fiinta fabuloasa, asemanatoare dragonilor sau trolilor, zmeul si-a dovedit in ultima vreme, gratie celor mai bine de douazeci de exemplare capturate vii si a numeroaselor fosile, realitatea biologica. In considerentele anatomice care urmeaza ne vom referi in special la zmeul comun, cel mai numeros si mai studiat. Celelalte rase si varietati de zmei sunt construite pe o schema asemanatoare, cu unele particularitati semnificative.
Zmeii sunt animale inteligente, inrudite de departe cu specia umana. Din punct de vedere biologic, diversele rase de zmei si-au dovedit o origine comuna. Cu circa 13 milioane de ani in urma, un stramos al omului numit Ramapithecus a suferit o mutatie datorata, probabil, consumului aproape exclusiv de mandragore (popular, matraguna). Glanda pineala, aflata la baza craniului, a crescut de circa o suta de ori in zece milioane de ani, transformandu-se intr-o punga plina cu lichid inflamabil. Doua canale osoase pornesc de aici, deschizandu-se in narile animalului, care poate astfel proiecta dupa vointa lichidul vezicant, care se aprinde in contact cu aerul, producand jeturi de flacara divers colorate. Alta modificare consta in trei organe speciale de simt, inexistente la om. Primul, organul printesoreceptor, asemanator a doua scurte antene penate, violete, crescute in dosul urechilor, ii serveste la detectarea printeselor, femele umane speciale, cu care zmeii masculi (singurii care poseda acest organ) pot procrea. Al doilea este organul voinicoreceptor, situat in osul tamplelor, prin care e detectata vigoarea si taria in lupta a altor zmei sau a masculilor umani. Se crede ca zmeul poate zari, prin trupul celui cu care se infrunta, o fiola de lichid rosu scanteietor, mai plina sau mai goala, dupa taria adversarului. Ultimul e simtul cristalomandibular, cu care detecteaza prezenta cristalelor de beriliu, de cuart, de stanca etc. pe alte planete. Organul corespunzator creste, ca un turture de gheata, din barbia a foarte putini zmei si mai ales zmeoaice si se curbeaza-n sus, deschizand in varf un fel de floricica de dantela crem. Zmeii dotati cu organul cristalomandibular nu lupta, ci dorm intreaga zi, iar noaptea ies la suprafata si raman incremeniti, sub stele, numarand cristalele de pe alte planete. Zmeii normali ii numesc „puah”, ceea ce s-ar putea traduce aproximativ prin „poeti”. Exista deosebiri importante intre masculi si femele in cazul zmeilor. Primii au cranii groase de cel putin cinci centimetri, pline de umflaturi corespunzand principalelor trasaturi de caracter. Cu cat un zmeu are mai multe cucuie in teasta, cu atat e mai respectat. Cea mai mare umflatura e cea dintre sprancene, corespunzand pungii cu venin. Ochii masculilor sunt tari ca piatra si sunt protejati, in cursul luptelor, de o pleoapa fumurie. Femelele au pe teasta numai trei cornite colorate, inclinate dupa unghiuri care variaza cu moda, si glandele lacrimale mari cat portocalele, de pleoapele de jos fiind mai mereu atarnati puii, ce se hranesc cu lacrimi. Creierul zmeilor nu este impartit in emisfere. Prin cercetari de laborator s-a demonstrat ca ei il folosesc mai ales pentru functia de „vrajire”, o mica zona servind si functiei de „blestem”, ambele inexistente la om. Treburile de fiecare zi sunt rezolvate de doi ganglioni cerebrali, mari cat merele domnesti, localizati in fese. Dentitia arata ca zmeii sunt pradatori periculosi, care si-au dezvoltat suprafete de masticatie speciale pentru zdrobirea accesoriilor umane: platose, catarame, ceasuri de mana, bijuterii. Corpul zmeilor ar fi avut, poate, o infatisare destul de asemanatoare cu a omului daca, acum zece milioane de ani, o femela neatenta nu s-ar fi lasat vrajita de un dragon de Komodo. Rezultatele au fost semnificative pentru evolutia speciei: O creasta de solzi lati, ca de stegozaur, incepe la ceafa si se termina la noada zmeului, colorati in verde la masculi si transparenti (cu cate-un pestisor exotic inotand in fiecare) la femele. Gheare puternice, adaptate pentru scormonit pamantul, pornesc din cele patru degete de la maini si de la picioare. Toracele cu pectorali puternici cuprinde doua inimi, care pompeaza catre organe un sange foarte rece si foarte albastru. Intestinele sunt serpi reali, inghititi odinioara in cursul evolutiei si traind azi in simbioza cu gazda lor. Nu exista organe de reproducere. Femelele de zmeu raman insarcinate in mod reflex prin indragostire, dar zmeii rezultati astfel sunt sensibili la boli, si multi nu supravietuiesc. Este motivul pentru care zmeii cei mai vigurosi rapesc printese (numite uneori si domnite, iar cele mai reusite – cosanzene), femele umane cu sange albastru, compatibil cu al lor. Pe acestea le fecundeaza prin vrajire (proces asupra caruia vom reveni). Femelele indragostite dezvolta in stomac mai multi embrioni semitransparenti, atat de verzi incat se pot vedea prin pantece, care se devoreaza reciproc pana ramane unul singur, eliminat in cele din urma intr-o naframa de matase si pus imediat la ochiul mamei, de genele careia se prinde bine. Va suge aici mai bine de doi ani. Cei nascuti din printese se dezvolta mult mai greu, atingand maturitatea in jurul varstei de opt ani, cand sunt destul de mari ca sa verse flacari pe nari. De-atunci sunt considerati adulti si pornesc in cautarea domnitelor. Daca nu e ucis de vreun voinic – dusmanul natural cel mai important al speciei -, zmeului mediu ii raman de trait aproximativ doua sute de ani. Specia este pe cale de extinctie, mai cu seama datorita stingerii treptate a marilor case domnitoare, singurele furnizoare de printese. Inlocuirea lor cu snoabe s-a dovedit un esec, acestea fiind prea greu de intretinut. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy