Sărută-i pântecul
și-mbrățișează cu pasul tău crud
chip de smarald cu lacrimi dulci,
mângâie-i pletele bătrâne și nu uita
a sorbi cu brațele din cupa de lumină!
Ascultă-i glasul
și-adormi la pieptul ei uitat de prunci,
adulmecă-i suspinele grăbite și fugi
a noapte preasenină curtată de sclipiri.

Sărută-i pământul
să crească-n tine tot atât
de multă
lumină.