asezat pe buturuga asta
sculptata de soaptele fugitilor de-acasa
astept sarutul toamnei
aducator de roade si moarte prin frunze,
petale roind in plans de paseri calatoare
saruta bocancul scaldat in baltile oraselor
drum deschis spre existente de fier-beton
si claxoane inervate de moliciunea pietonilor...

nu imi cere sa ma ridic, nu imi cere,
ultima clipa deja imi tese funigei pe gene
si mi-esti atat albastra si degeaba
incat ritmul asta tomnatec nici nu mai susura,
nici nu mai doare...