Rautacioaso, in amurgul nepriceperii mele,
Ti-am prins mana intinsa, acoperind-o cu nisip,
aveam nevoie de scancetul rapid al degetelor tale,
pe vremea aceea pretuiam furtunile si valurile
care ne asteptau sa cadem,
cu ochii holbati
la principiile de suspendare a pescarusilor
cu capetele suspendate
de gramezi de antene ce captau pulsul marii.

Vorbeam intruna
cand ti-am pastrat mana umeda, neincapatoare,
aveam nevoie sa construiesc Troia mea,
din samburii ninsi in parul tau,
din gandacii negri ai algelor zdrobite de perete,
pe vremea aceea iti pretuiam furtunile,
furiile originale,
fara mult interludiu scenic,
pareai timida,
cand ocupai cel mai incomod scaun din sala,
razratita, dadeai din picioarele goale,
si plangeai in hohote dupa galetusa si lopatica,
asa cum fac toti simpaticii,
cand sunt surprinsi ca se sterg in nisip
de mainile lor.

Rautacioaso, in amurgul nepriceperii mele,
Ti-am prins picioarele in siraguri de spuma,
sarma ghimpata si saci de carton,
miroseai a masline proaspete si a carburant,
te-ai dat uitata,
cerandu-mi o poza, nascocind o conversatie,
sau pur si simplu,
un motiv care sa-ti aminteasca de mine,
inca mai apreciam felul, retras,
cu care impingeai un imens cal de lemn pe plaja uda,
un cal negru,
cel care ne astepta sa cadem
odata cu zidurile Troiei noastre.