te ronțăiam în diminutive între două guri
la joasă înălțime planau scrisori exilate
din pricina unor inspirații duble
și-o pauză sfârșită prelins
cu vise în colțurile buzelor
tu îmi spuneai să nu mă feresc
de imaginile râsului tău ionizat
pe mine mă durea o amuletă
uitată în jurul gleznei așteptam
să te naști pe hârtie altfel
până în miezul cerului
ca o ploaie și eu să îți împletesc
curcubeele cu vârful limbii
până la alb iar dorințele tale
să născocească busole din turtă dulce
glazurată până la șoapte între două guri...