trăiam dimineți reptiliene,
îmi imaginam în șapte minute de astenie
că mă destram
în șuvițe și linii subțiri
de apă,
că dezleg prin toți porii
gânduri malițioase cu măști absurde,
cununii
și alte urzeli ciudate
cu degete întrepătrunse

depindeam, într-un fel, de zenit,
un gălbenuș palid
rostogolindu-se mereu,
exponențial,
egocentric,
peste noi

"ridică-ți ochii"
fremătai o dată anxios
citindu-mi în palmă...
(numărând liniile de apă, constatai
că sunt doar șapte)
"mein Schatz", respiram surprinsă,
"doar ochii mei știu să cadă
neluați de val..."

(copyright foto: www.marydelave.com)