Când ploaia te învață
Că și cerul își plânge
Uneori
Frumusețea pierdută,
Oprește-te și ascultă
Liniștea apei
În căderea ei neîntreruptă;
Când soarele e amintire
Și norii se adună
ÃŽncet
ÃŽntr-un relief ciudat,
Învață să-i privești,
Să vezi în ei
Melancolii de efemer
Și rostul lor uitat..
Apoi să pleci,
Să nu te tulburi
Gândindu-te că ploaia
E în oricare din noi;
Vor trece ani
Cu alte ploi
Căzând din ceruri mincinoase si senine
Noiembrie va rămâne însă
Același.
Pentru tine.