spuneam că timpul își mănâncă ciocolata sub ochii
noștri înfometați încercam să-ți bag atunci sub
piele o bucată de zăpadă de aici de departe de noi
ți-ai împins scaunul spre mine te-ai clătinat un
moment apoi ți-ai spart capul de tavă tava mea pe
care îmi așezasem mâna dreaptă piciorul stâng și un
cvantum neidentificat de suflet banal mâine voi fi
dar numai mâine supergirl întotdeauna azi e doar
aburul cănii de ceai și pungile cu gunoi stau acolo
adânc de nu mai pot de tine aș vrea să te pierd
în spațiul de mosc un bețigaș afumat poate aromat
în care să te regăsesc atunci când îi dau foc ajutor
ajutor arde apoi stinge dacă poți mai stinge cu sabia
dintre 1001 nopți