în vremea aceea
se lua un ventricul se descria cu mâinile hașurate tăcerea
se ținea cu piciorul ușa de la casa noastră imaginară
se devenea ochi

dumnezeu era derivata de mic își lăsa pielea umbla doar în sânge
eu aplicam ecuația adiabatică pentru iubiri efemere
tu învârteai asimptotic mijlocul cerului

în vremea aceea
se făcea o rană în unghiul cețos al zăpezii
se turna apă vie
dumnezeu umbla cu o gleznă deasupra pământului
tu plecai cu o jumătate nadiră
mie îmi rămâneau visul cu ochii
și defazajul iubirii