Am strigat dupa mine
dar nu m-am auzit
nu m-am zarit,
doar simptome de Zvon, alarma inimii
se pierde in nuante verzui
Nu clocesc in captivitate
nu suport delfinii raniti
culoarea metalului de aur ma deprima
In gheata apei stau ingeri cu chipuri speriate
asteptand greseli capitale mici
“ lasa-ma Doamne” se tanguie pacatosii,
in dezordinea ideilor apare Frica,
jupuita Melancolia atarna plina de sange
si trupul ascunde privirea intoarsa curajos
pacalindu-si gustul cu arome
Cineva alearga pe campia memoriei mele,
pana la ziua mai sunt o mie de ani
si pana la mine mai sunt o mie de nopti,
barbatii mei isi pierd mintile, adorm mereu
pe solduri spalate de apele lunii

mereu tacuta cu rochia lipita de pulpe,
cu parul amestecat in alge si iarba de mare,
ascult cum se istoveste mania
Uneori devin blestemat de frumoasa
( placerea apei depaseste mangaierea barbatului)
si sunt Rusalca prabusita in nisip incins
naluca de la marginea lumilor,
in fond viata-nseamna si putina moarte
Simt in mine mirosul ierbii inflorite de tine,
am crezut ca ai ramas acolo, in noaptea aceea,
noaptea prelungita
in care am plecat sa aflu un adevar
si m-am intors sa-ti spun ca nu l-am gasit,
atunci mi-am dat seama cata foame de Soare
se ascunde in sangele meu