Prea tarziu am ajuns la Paris, prea batran,
n-am avut nici noroc, nici chemari, nici curaj,
unde sunt, ma trezesc doritor sa raman
si, cu grele picioare, m-ating de pavaj.

Nu-i de mine nimic din infernul modern,
eu in pesteri, acum, as avea locul meu,
pe o piatra de rau mi-ar fi dor sa-mi astern,
orice drum la Paris mi se pare prea greu.

E trei sferturi sub ierbi generatia mea,
ce sa caut aici, fara nimeni din toti?
invalizi gloriosi, langa voi as cadea,
dar ma cheama absurd nebunia pe roti.

Prea tarziu am ajuns, prea batran, la Paris,
amintirea s-a sters, in memorie-i gol,
era bine sa-l gust, cat mi-a fost inetrzis,
de pe oricare loc, azi, abia ma mai scol.

Si mi-e dor de Brancusi, cel mai mult de Brancusi,
daca nu-ntarziam, intr-un straniu pariu,
ii umblam la feresti, ii dormeam pe la usi,
pentru opera lui, macar piatra sa-i fiu.

Condamnat, pentru veci, sa fiu numai roman,
noapte buna, oras al eternei lumini,
prea tarziu am ajuns la Paris, prea batran,
hai acasa, eu plec, n-are rost sa raman,
e prea scump pentru mine sa mor in straini.

1995