Iarna e crunta si lupii
nu mai stau la vanat
Se multumesc
cu adierea de carne
adusa de vant
Picioarele scurma-n zapada
sa dea de-un ciolan
Foamea umbla-ntre ei
in chip de femeie goala.

Nu mai e mult
pana la primavara,
cand omul-lup
va haitui femeia,
o va prinde speriata de gat,
ii va recita un sonet
ca s-o recucereasca

ea, draguta de ea,
credula si amorezata
nu va sti ca e
hrana pentru lupi.