Maimuța a primit ca dar, odată,
O mică oglinjoară fermecată,
În care și figura cea mai creață
Părea frumoasă și părea isteață.
S-a izmenit la ea o zi întreagă
Dar n-a putut nimic să înțeleagă:
Ori cum se aranja, era prea lată,
Prea lungă, prea sucită, prea...pătrată.
“Oglinda asta este mincinoasă!
Ca mine nu e nimeni mai frumoasă!
Poftim, cu cine și-a găsit ea ceartă!”...
Și, cu năduf, o sfărâmă de-o piatră.

Vă-nchipuiți cum a rămas cu gura
Când a văzut ce-a născocit natura:
De jos, subtil, o încadrau speriate
Mai multe mii de capete...pătrate.

P.S.: Nici o legătură cu basmul
“Alba ca Zăpada...”