sufletele noastre s-au atins în zbor
și-au vrut ca să se nască

mi-ai dat în dar un anotimp
o pată de lumină și un zâmbet
iar eu doar versuri sau doar lacrimi
"a iubi" mi-ai șoptit că se poate
"a muri" am țipat prea devreme

te-ai liniștit apoi pe-o corabie ascunsă
cu tot divinul cu toată frumusețea
înger ce iubești prea mult... te naști iubind
eu mor mereu mă nasc murind

ca un pirat înfometat de pradă
alerg să te găsesc ca-n primul zbor
"a muri" un ecou îmi dobora elanul
"a iubi" urlam de teamă și durere
"a iubi" e inventat de mine
"a muri" e masca mea...








Colaj poezie cu Maria




lumea în jur prinde contururi geometrice te caut mă caut mă întorc în zumzetul străzii
mi-ai spus cândva în spatele cuvintelor se desfășoară o complexă viață
ne unim în zbucimul căutărilor altcevaului
țesem ca păianjenul pânze răsucite în iluzia schimbărilor



tu vei fi întotdeauna aici
așteptand furtuna să gonească pe campii herghelii rătăcite de arbori
printre jocuri de noapte sculptate în amintiri
printre un stol de pescăruși topit în mare
ascultand un madrigal de primăvară himerică
o eră de piatră adunată într-un zambet



dorinței înseamnă-mă pe vălul clipelor de seară
ca neclintiți să stăm de vreme-ndelungată
în preajma noastră să rămână timpul
torent să ne visăm



argintul geme pe cojile pădurii
cenușa înnoptării își dezbracă pleoapele de ramuri
zâmbetul tău otrăvit mi-a mușcat inima
iar drumul meu de vânt și-a pierdut haitele
de nori plictisiți de-atâtea păduri de pelin



îndrăznesc să mă caut în mine
cu privirea îmi cuprind inima
clepsidră
și surâd

lumina printre pleoape
irisii spintecă picturile abstracte
sunt aruncate-n valuri
de-un matelot care picteaza pe pânza de catarg




îmi putrezește sufletul într-o umbră de-a fi
un balet mecanic servit într-o cupă de argint aurită,
mi-e glasul forțat de un blestem ca un vierme
un giuvaer furat de la o moașă
zidită între ruinele flămânzi ale zilei




mai este timp să țes pe vânturi
Sonete
să strâng în hărmălaia ce mai de pe urmă
amurguri năpădite de culori
oprește-ți lumina în ochii mei popas
să rotunjesc albastru
spre ceasul tainei



așezată militărește într-un fotoliu peste alte pete de untură
cămașa mea de copil
sfâșiată de crizantemele îndoliate ale unui manechin cu suflet de vată
există ca un mozaic din care înfloresc trecător imagini omenești
cu glasul lor rămas un snop de bâlbâieli șirete
cu umbre târâtoare ce-mi golesc leșul de copilărie



cu mirosul acela alb
mă încumet la drum poate îmi dai de veste
iubesc sufletul insulă
focul frânt la vreme de seară
dincolo de marginea unei nopți
există amintirile tu
zămislești un uluitor început
nisipul fierbinte încinge clepsidra
sticlește pe luciul apei umbra pescarului
amator




cuprinsă de lenea de-a mai visa sau sictirită de joaca unsuroasă
cămașa mea de copil
nu crede în suferințe creatoare sau în moluz literar adunat în volume
nici în purgatorii de oase sau în peronul redemolat-orb de singurătate
există ca un mozaic din care înfloresc trecător peluze parfumate cu oameni
cu glasul lor redevenit umbră într-o bibliotecă a maturității



și m-am jurat pe viață astâmpăr neînțeles
nebună mă vei crede îți voi șopti în taină culori
nu-mi lua greșeala drept pedeapsă vrând să mi-o plătești
decât să râzi de alții mai bine…
vino dar aici lângă mine ai răbdare și ascultă ce-ți voi spune
ziua aceea nu știu de mai ții minte când toată sfiala în vinuri am tot pus-o




cămașa mea de copil
răpită
s-a-ntors acasă unde scorțișoara fluorescentă
acoperă orezul cu lapte pregătit de mama
care m-aștepta nerăbdătoare
să-mi închei fuga de copilărie



am auzit poetule că micile bucurii le transformi în intime sărbători
că anii scurși au îngropat durere amarul a rămas
mă dor cuvintele se-adună călătoare primăveri cu doruri simple
îți scriu acum pe-un ton ce nu mi-l mai cunoști
îmi controlez și mersul și atunci când mă opresc
mărunțișurile-mi scapă ca suspinu-n colț de suflet
optimistă nu pentru ziua de azi ci pentru cea de mâine
cuvintele ce-ți vor fi de vreun folos le-nchide în pivnița minții
socoteală să-ți dea poruncindu-le îți vor vorbi