M-am tot zbătut prin lacrimi și ispite
Venite-n lume să năruie idei și vise,
Arzând iubiri, dureri, tăceri nezise,
Cenuși alese din scopuri interzise…
Acum privesc la oase risipite.

Fiori de gânduri trupul mi-l străbat
Înmărmurită-n viață blestemul în înghit.
Sunt vinovată la ce-am visat că am hulit.
Frumoasă lumea, prea frumoasă lume mi-am dorit
Și cum să zbor spre albastru am uitat.

Am făurit cândva idei și nobile îndemne
Ca specia umană să-și umple mintea cu lumină
Spre stele să își poarte ambiția sublimă…

Sunt ultima idee – murind în agonie lină
Și-n urma mea uitarea se așterne.