Noaptea

Ce plouă în toată Craiova…
Cum plouă pe margini de sferă !
Și ceața din oameni plutește…
Lăptoasă, peste blocuri stingheră.

Sunt picuri în focuri de galben,
Și trece alene un câine,
Se scutur de ploaie toți norii
Și cerne cu stropi peste mâine…

Pășește pe beznă un pictor,
E orb si ar vrea să audă.
Din noapte se-ngână un cântec,
Chefliii din ceruri asudă.

Un clopot se-ngână în minte,
O inima bate-n pustie,
Și strigă un țipăt de moarte,
Lumina, sclipind plumburie…

Se zace prin case în paturi,
Sunt ființe imense de mici,
Și blocuri închină spre ploaie
Etaje de falși licurici.

Si cântă asfaltul sub roate,
Rostește recviemul zăpezii;
Chefliii asudă într-una,
Departe-i lumina amiezii,

Și noaptea din clopot răsună,
Ca prințul vânând un mistreț,
Sirenele uruie-ntr-una,
Gonind stoluri mari de pereți…

Și fâșâie lumea sub talpă,
Se colcăie blând sub covor,
Adoarme preablânda minune,
În visu-i frumos și color…

Aș vrea să apună uitarea,
Și ploaia să spele urgia.
Aș da munți întregi de gunoaie,
Cuiva, să ne vândă prostia,

AÈ™ umple de aur pe-acela,
Ce totul ar face din nou.
I-aÈ™ da de la mine puterea,
Și ochiul mi l-aș face ecou,

Să sune cu el in icoane,
Să miște cu gândul statui,
Să pună pe buze nectaruri,
Filtrate din fieri amărui,

M-aÈ™ pune chezaÈ™ pentru-o lume,
Cu păsări, dobitoace și flori.
Dar plouă, e târziu. Îmi e foame…
Și visul e plin de culori.

28 februarie 2004