sihastre orele rătăceau timid
printre îngeri creștea setea de zbor
de lumină de-o veșnicie
dumnezeu ne croia după ultima modă
dintr-un sâmbure de niciunde
ne scotea sufletul la plimbare
ne dăruia câte o vârstă sau un sentiment
împărțind bucuria
cu soarta lipită de glezne de buze
tăcerile atârnau nepereche
noi îl iubeam cu gândurile răstignite
pe trepte de viață
mâinile noastre cerșeau îndurare
el doar exista

ca întotdeauna
muream pentru a nu știu câta oară
printre degetele sale deschise
transcedental

și speram