În noaptea în care a căzut Dumnezeie,
Virgină nudă cu sîngele ude
Și pleoapele curgînde în marea de tenebre
Vampirul s-a plecat cu gest de "mor".

Și cîntul:

Am plîns, fîntîne cum e pulbere
De te-ai naște din nouă,
Dintre albe ființe, dar tu
Cutreieri cîmpe, Zeie!, cutreieri zări.

Aceste brațe de sânge fiind, ridică-vă
Ca să strig: vreau să mă sting!
O jumătate de chip mi-e moartă
Și jumătate în lacrimi, semn de Eter.

ÃŽnchis, pustiu vid din spatele Lunii
M-a făcut să văd imensul var al
Nopții celeste cu chipuri de despart
Într-o parte Zeie, iar celălalt Astral.

Ogoarele din mare, glasul geamă
Tributul vieții mele: întinsele morminte
Sînt eu, Vampirul nemuritor și vie
Cu grije din plebeea a mii de ani citite.

Masive sepulturi și Luna galbenă,
Văd dansul negru al micuței mele
Ieșită din umbra colosalei Cripte
Șoptind cu zbucium: îmi îngheață vintre.

Ar fi trebuit să încarc cîntul cu poame
Să-ți aduc acolo lîngă negre, viață,
Cât am să trăiesc, atât
Am să iubesc chipul dulcei mele Zeie.