Visând la un moment târziu,
sărutul nopții îmi tremură pe buze.
Rămân întredeschise către univers
și vreau să simt paloarea lunii
ce-i între nori ascunsă.
Cărarea rătăcită se zărește pustiu.
Rămân pe-o culme neatinsă de vânt
și caut brațele de brazi să-mi înconjoare zâmbetul.
Brazii se rătăcesc de multe ori între suspine,
dar eu rămân acolo, suspendată, pe-o culme.
Din respirația mea
curg simple torturi de destin:
Ce se întămplă cu noaptea?
cu brațele de brazi, cu luna?
Unde să caut stafia cu sufletul meu?
Mi-am legat un șnur de mână sa nu fug de nimic
dar eu cad calm pe-o umbră
și noaptea se transformă zodiacal,
se învârte în sfera prea închisă din mine,
tu mă privești de-acolo,
dintre vocea trudită și vocea smerită,
când rămân două-trei sunete izbândite de vânt
pe sub lună și stele
contemplând lumea...