scriam un poem din cuvinte neînțelese
gesturile se transformau într-un acces de nebunie periodic
fericirea trecea ca o pasăre migratoare
cu genele pline de ploi fără rost
ea ma privea de aproape
avea ochi obositi si albastri de cealaltă parte a nopții
o tăcere se sprijinea pe buzele noastre accesibile
de fiecare data mă răzvrăteam la umbra unei primaveri fără aripi
secundele se zbăteau să iasă din coajă
cu mâna pe realitate
tu ascultai cu ochii închiși
între două respiratii iubirea are gust de sinceritate