ÃŽn orizontul gri mi-am aruncat pedeapsa,
Pe care am cules-o apoi fără regret,
Din sufletul celui ce si-a vândut mireasa,
Pe-un pol, o căpsună si doua grame de pigment.

Din cafeaua seacă am fabricat o lună,
Pe care-am aruncat-o, fără teamă, în desert
Si din care-am făcut jucării cu-o mână
Si c-un ochi plin de ură si-un altul de regret.

Am căutat femeia, din cauza căreia năpasta,
Se revărsase peste mine, tăindu-mi suflarea
Si m-am gasit... pe mine, cu sufletul ca sarea,
Cu-o mână prinsă de-amintire si cu-alta de fereastra,
Ce ducea la orizontul gri unde-mi era pedeapsa.

Cu aripile-ncolăcite, de genele-mi prinse,
Am luat asupra-mi vina de-a mă naste-n vis
Si mi-am făcut avânt spre nemurire,
Spunându-mi în soaptă "Memento mori", planând apoi spre fericire.