Soarele tatuează pielea garsonierei,
Coboară ca un păianjen,
Și tremură firul vieții noastre ca o frescă
Și paharele ciobite în care sângele
Strugurelui s-a coagulat,
Moliile destramă plictisite-n șifoniere
Gulere din blană de vulpe argintie,
Orașul agonizează sub ochii noștri
Ca un câine împușcat doar cu un cartuș,
Lumina solară îl învelește
Într-un cocon pufos și prăfuit,
Din care țâșnește în zori
Un bizar fluture pestriÈ›,
Pe străzile înguste și întortocheate,
Femei învelite în roșii rochii de mireasă,
Cu priviri iuți de nevăstuică,
Îndrumă alaiul la funeraliile țapului de carton,
Poeții orașului își fac mâinile căuș,
Beau stelele din fântână...
Și fulgeră prin ferestre acoperite de cărți
Femei învelite în olandină
Strălucitoare ca păsările colibri
Ce ard ca pe rug între brațe de profeți.