acea formă învingea limbajul
cu un sacrificiu mai mare
descheia vieții doi nasturi la gât
o cunoscătoare a inimilor
mă locuia întorcându-mă în afară
ca și lipsa de importanță a cerșetorului
de bătrânul închistat se ascuțeau cuvintele
lumii adormite printre reflecții spirituale
cu foarfeca în mână urcam pe o scară
sfâșiam cerul pe urmă respirația pe urmă
vântul acoperitor al drumului niciodată
ceva care să depășească un act ingurgitabil
acea formă rămânea senină în brațele mele
apropiindu-mi în fiecare marți amicii imposibili
purta deasupra capului o limbă de foc
și câteva favoruri pentru zile de așteptare
cu un vis bătut în alamă
aș fi putut s-o fac nefericită, Doamne...