Ce mi-au cerut anii si nu le-am dat,
ce lungi prelungiri de inconstient
am retezat cu luciditatea apelor constientului?
Lumini de nemurire ar putea zambi
de dincolo de aura Marele Sihastru
in intunericul mintilor micilor sihastri pamanteni...
Dar linistea domneste de la os pana la suflet,
anii vuiesc de cuvinte nespuse
gandite de mine sau de El,
insa niciodata rostite.

Ce mi-au cerut anii si nu le-am dat,
ce a vrut Marele Sihastru
si eu n-am stiut sa fiu,
sa dau sau sa iau?
In sufletul meu, credintele se implinesc
in excese, un singur dumnezeu
se rastigneste in cer si pe pamant,
in suflet si in madularele mele...
Si totusi...

Si totusi Intrebarea
inca ma incolteste de peste tot cu neraspunsuri.
De ce atata liniste, Mare Sihastru?