Stăm agățați, îmbrățișați
pe-un balansoar galactic.

Pendulul timpului
din când în când,
ne-aduce pe pământ:

în ceața vorbelor,
lașitatea arginților
ne stigmatizează sufletele
și
ne frânge aripile.
Orbiți de propria noastra
vanitate,
întindem brațele-n zadar
să ne cuprindem.

Lacrimi fierbinți
imploră divinitatea
să ne facă buletin provizoriu
în scoica siderală,
atemporală,
ascunsă-ntre alge și corali.
De-acolo prin pereții de cristal
în timp ce luna cerne-o
ceață albastră,
înălbiți,
inseparabili și imuni
la despărțiri
și la decepții,
privim inocenți
derularea filmului
destinelor noastre:
cutremurătoarelor
noastre destine.













È›