vântul împietrit la cap de zare

tâmpla vieții răstoarnă timpul
amăgirilor albastre
unde totul se-mplinește doar într-însul
alint al cărnii somnoroase
o mână palidă întinzi spre mine
sufletu-mi ca o ceară se prelinge în picuri de muțenie
mă dorești ca pe o moarte
un dor

de unde dor

o pasăre coboară în zăngănit de clopot
în prăpastia cerului
sufletul își îngroapă umbra vâslind printre maci

verdele moare pentru a renaște într-o nouă iubire