ÃŽn fata mea
Un zid anost
Alb, fără măsuri precise
Zace inert, cu pete mari
Cu uși închise, fără rost.
Și mă privește
La fel de lung
La fel de drept
Și lenevește.
Și eu ma uit
Și eu mă-ntreb
Și nu pricep
De ce încerc,
De ce nu pot
Să înțeleg:
Ce rost mai am,
Ce rost mai ai,
Când amândoi
Suntem la fel
De pali și sterpi,
La fel de goi.
De ce sa stăm
Ca doi pereți,
La fel de reci
Și de inerți
Cu pete gri,
Cu muchii tari
Cu uși închise, refractari.
Și nu-ncercăm
Să făurim
Tavan de vise,
Podea de plâns,
Cu dușumea
De dor și cerți.
Dar noi suntem
Mereu mai goi
Și mai inerți.